Această asociație de formare continuă și perfecționare profesională s-a constituit la inițiativa unui profesor universitar care, odată ieșită la pensie, a considerat că mai are ceva de spus.
Și cui.
S-a constituit astfel un nucleu alcătuit din profesori universitari ”seniori” (arhitecți și ingineri), reputați specialiști pe domeniile lor de competență și mult mai tineri profesioniști care, la rândul lor, au bucuria de a dărui știința și experiența pe care, la rândul lor au primit-o. A fi profesor nu este o meserie ci o vocație, un dar care nu se dă oricui și pe care cei ce l-au primit au obligația să-l dea mai departe, înmulțit, așa cum l-au și primit de la profesorii lor, fiecare generație adăugând experiențele și acumulările personale. Altminteri, fiecare generație ar fi condamnată să o ia permanent de la zero. În acest sens trebuie înțeles celebrul proverb chinezesc ”Dacă te gândeşti la anul care urmează, ară pământul! Dacă te gândeşti la următorii 10 ani, plantează arbori! Dacă te gândeşti la următorii 100 de ani, educă oamenii!”
Nu este mai puțin adevărat că trebuie să știi că nu știi. Și să înveți. La orice vârstă și oricare ar fi profesia (inclusiv – sau mai ales – cea de profesor).
Pe de altă parte, este important de precizat că profesorul și studentul (nu neapărat ca persoană care, conform DEX, ”urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățămînt superior”) sunt legați printr-un fir nevăzut dar indestructibil: nu există profesor fără studenți cum nu există studenți fără profesor. Profesorul parcurge 50% din drum; restul drumului îl face studentul, singur. Sau, cum spune tot un proverb chinezesc, ”profesorul deschide ușa însă de intrat trebuie să intri singur.”
Puteți să sprijiniți financiar asociația de formare și perfecționare profesională Dabija și Asociații. Găsiti mai multe informații aici.