Am auzit, nu o dată – și este o abordare peiorativă – că rolul arhitectului se limitează la decizia alegerii culorii fațadei... SERIOS?
Și la fațadă ca și la tavan sau la pardoseli, în spatele finisajului este o uzină întreagă care ”lucrează”, nevăzut, pentru asigurarea unui răspuns eficient la o serie de cerințe de performanță. Dacă în ceea ce privește fațadele, vechi sau noi, ele sunt o parte a anvelopei verticale a clădirilor; nu se iau în abstract ci în context, de la o față a peretelui exterior la cealaltă, ținând cont de agenții de mediu exterior și de nivelurile de performanță cerute spațiului interior.
Astfel, fiecare din sistemele de fațadă se relaționează cu anumite sisteme de pereți, se potrivesc anumite materiale și – poate mai important – nu se potrivesc altele.
Spuneam că în spatele finisajului fațadelor este o uzină nevăzută dar care trebuie configurată astfel încât să se asigure performanța higrotermică, acustică, de securitate la incendiu.
În spatele tavanelor – uneori și a pardoselilor – circulă autentice magistrale de instalații pe care rareori le vrem aparente, deși cazul Centrului Naţional de Artă şi Cultură Georges-Pompidou, realizat sub bagheta marilor Renzo Piano, Richard Rogers și Peter Rice și inaugurat în 1977 arată că instalațiile pot face parte din expresia artistică a unei clădiri.
Nu este lipsit de semnificație să amintim că și tavanele – ca și pereții și pardoselile – contribuie esențial la confortul spațiului interior; volumetria este primul pas; raportul plin - gol este încă unul. De aici încolo... o lume întreagă se deschide, unde interferează cunoașterea științelor naturii (inclusiv materialele de construcție) cu tehnologia.
O configurație incompletă sau greșit proiectată sau executată, modificări neavenite în întreținerea spațiilor, vor conduce inevitabil la apariția unor patologii greu – uneori imposibil – de remediat. În acest sens ne permitem să recomandăm ca, înaintea înscrierii la acest curs, să parcurgeți - sau să aveți cunoștință despre – fizica clădirilor (termo-higro-ventilații, lumină și sunet)
Acest curs nu se adresează exclusiv arhitecților ci... tuturor partenerilor din actul de realizare a unei clădiri, de la proiectanți, executanți, producători de sistem, studenți din facultățile tehnice și... oricui este curios să mai învețe ceva.