Pentru a construi pe Pământ trebuie să cunoaștem legile naturii. Ele se pot concentra în câteva cuvinte: fizică, chimie, biologie...
Dar nu oricum, ci prin efectele pe care le induc în mediul construit.
Infiltrațiile de apă, mucegaiul din pereți, spațiile sufocante sau dimpotrivă, spațiile unde simți că ”trage”, spațiile reci, cele zgomotoase sau cele în care, din motive necunoscute, nu-ți vine să rămâi prea multă vreme, patologii umane cauzate de defecte de concept, execuție sau exploatare a clădirilor.

Cezar Radu, regretatul profesor de estetică a cărui studentă am avut onoarea să fiu, zicea la un moment dat ”unde-i lume multă e și aglomerație”. Și, continui eu, la câtă aglomerație e în procesul de concepție și edificare a unei clădiri... oricâtă atenție ar fi, tot greșește cineva: errare humanum est.

Acest curs este realizat în parteneriat cu firme de specialitate și nu se adresează exclusiv arhitecților ci... tuturor partenerilor din actul de realizare a unei clădiri, de la proiectanți, executanți, producători de sistem, studenți din facultățile tehnice și... oricui este curios să mai învețe ceva.
Și o curiozitate: vorbim despre pereți cortină de vreo 50 de ani; ei însă sunt mult mai vechi. Veniți la curs și vă mai povestesc și altele despre aceste sisteme de fațade.

Toate ființele vii își fac case, unele mai spectaculoase decât altele. Studierea lor poate fi interesantă și utilă pentru profesioniști iar proiectarea și construirea în spiritul și cu atragerea Naturii în actul de proiectare (și de aici ajungem din nou la importanța cunoașterii temeinice a principiilor de fizică a clădirilor...)

Condiția esențială pentru ca o clădire să fie proiectată astfel încât energia să fie consumată eficient este colaborarea interdisciplinară și transdisciplinară, încă de la faza de concept. Astfel cele două strategii de proiectare – pasivă și activă – se vor combina, se vor întrepătrunde și rezultatul va fi cel dorit de toată lumea; inclusiv un consum mai mic de energie.

Tâmplăria nu este doar profilul ci ansamblul profil-vitraj. Tabloul de tâmplărie este instrumentul perin care profilul și sticla sunt transformate în ferestre și uși. Partea de execuție a tâmplăriilor nu este în ”ograda” noastră însă modul în care aceste subansambluri sunt integrate în clădire, este!
Ce fel de tâmplării există, care sunt domeniile de utilizare și, uneori, de ce. Ce măsuri trebuie luate în proiectare pentru ca tâmplăriile să fie eficiente. Cee acem cu tâmplăriile vechi? O mulțime de întrebări care își pot afla răspunsul în participarea la cursul de Tâmplării.

Multitudinea de materiale de construcție, de sisteme constructive, de cerințe care trebuie îndeplinite fac ca tematica învelitorilor pe șarpante să fie o provocare în procesul de proiectare iar greșelile – de proiectare, de execuție sau de exploatare – pot induce patologii grave și greu – uneori imposibil – de eliminat. Este motivul pentru care această tematică are, ca preceriță, cunoașterea principiilor de termo-higrotermică și acustică, de securitate la incendiu, de asigurare a ventilării clădirii.

Pentru că în majoritatea cazurilor învelitorile complexe – învelitori termo-hidroizolate – sunt sisteme plate, cu pantă mică adică, ele nu se văd de la nivelul străzii (decât dacă strada e la munte sau dacă stăm noi undeva deasupra acoperișurilor și vedem... de sus expoziția de terase, mai frumoase sau mai urâțele, după noroc). De aceea au mai fost – foarte sugestiv – denumite ”a cincea fațadă a clădirii”.

La fațadă ca și la tavan sau la pardoseli, în spatele finisajului este o uzină întreagă care ”lucrează”, nevăzut, pentru asigurarea unui răspuns eficient la o serie de cerințe de performanță. Dacă în ceea ce privește fațadele, vechi sau noi, ele sunt o parte a anvelopei verticale a clădirilor; nu se iau în abstract ci în context, de la o față a peretelui exterior la cealaltă, ținând cont de agenții de mediu exterior și de nivelurile de performanță cerute spațiului interior.

Cât de multe se pot spune despre sticlă! De la romantismul legendelor despre descoperirea ei, în urmă cu vreo 5 mii de ani, la anecdota descoperirii principiilor sticlei float, de la fabuloasa cupă Lycurg realizată cu sticlă dicroică (mda... nici asta nu este o invenție contemporană; se făcea pe la anul 400 d.Ch), care poate fi admirată la British Museum la bijuteriile Egiptului antic, de la elaboratele vitralii ale catedralelor Evului Mediu la războiul împotriva lor, purtat în Anglia Reformei de Thomas Becket și de la parcursul sticlei de la material de lux la integrarea în produse accesibile pentru ”middle class” asigurată de măiestria lui Charles Louis Tiffany pe la sfârșitul secolului XIX, istoria sticlei este parte a istoriei culturii universale și a dezvoltării tehnologice.